Evanghelizările nebiblice sunt de obicei metode de manipulare în masă. Unele persoane au fost deranjate de această afirmație. Dar, de fapt, trebuia să subliniez cel mai grav aspect: acestea îi înșeală pe mulți oameni care ajung să fie convinși tot restul vieții că sunt mântuiți când, de fapt, nu sunt.
Evanghelizările sunt extrem de importante din câteva motive: 1. pentru că la mijloc este destinul etern al oamenilor. Nu putem trata superficial asta; 2. oamenii care se convertesc ajung să fie membri, păstori, slujitori și predicatori în adunări.
Dacă ei nu sunt convertiți cu adevărat atunci convertirea lor este un blestem pentru ei și pentru adunări. Din ceea ce eu observ, atât în evanghelizare cât și în rezultatele evanghelizărilor, este că trăim o tragedie greu de contabilizat. De ce?
I. Este ignorată și evitată în predici cauza stării nenorocite a omului. Problema fundamentală a omului este prezentată eronat. Problema omului este că este păcătos din fire și se află sub condamnarea lui Dumnezeu. În foarte multe cazuri păcatul este prezentat doar ca o acțiune însă problema omului nu este fapta păcătoasă, ci natura păcătoasă care îl face să iubească acest păcat. Esența vinovăției supreme: omul păcătos iubește cel mai mult ceea ce Dumnezeu urăște cel mai mult. În plus, omul nu se poate curăța de această stare și nici măcar nu vrea. Aceasta este problema omului.
II. Este prezentat greșit caracterul lui Dumnezeu. Aici erorile sunt foarte greu de depistat de către unii.
În primul rând, se oferă siguranța dragostei lui Dumnezeu înainte ca omul să fie mântuit. Nicăieri nu găsiți în Biblie vreo adresare dată necredincioșilor de genul: “Dumnezeu te iubește”. Responsabilitatea noastră este să prezentăm chemarea la mântuire și promisiunea mântuirii sigure în Hristos.
Întotdeauna în Biblie dragostea, îndurarea, mila, bunătatea lui Dumnezeu sunt legate de pocăință, credință, înviere spirituală și naștere din nou (Ef. 2:5; Rom. 2:4; Tit 3:4; Ioan 3:16; 1 Tim. 1:16).
În al doilea rând, se trece cu vederea deseori mânia lui Dumnezeu sub care se află toți oamenii păcătoși și care este problema finală a omului. Problema omului este Dumnezeu, o Persoană. Nu diavolul, nu lumea, nu firea sunt problemele fundamentale, ci Dumnezeu.
Desigur, cauza este foarte importantă: păcatul, dar nu este problema finală. Omul nu-L v-a căuta pe Dumnezeu decât dacă înțelege că are o problemă cu El. Dacă crede că are doar problema păcatului el va încerca să o rezolve prin diverse metode.
Problema nu este consecința păcatului: lipsa de fericire, bucurie, liniște și pace, ci problema este una de relație personală: că se află sub mânia lui Dumnezeu și în vrăjmășie cu El datorită păcatului. O evanghelizare în care acest lucru nu se prezintă clar este o evanghelie falsă. A prezenta soluția înainte de a prezenta problema este fatal și greșit.
III. Este redefinită întoarcerea omului la Dumnezeu. Aici există mai multe erori care se fac în mod sistematic.
În primul rând, deseori se vorbește despre o credință pur intelectuală care înseamnă acceptarea unor aserțiuni doctrinare elementare. Însă credință veritabilă, deși este și mentală, ea este, în esență, capitulare în fața lui Hristos și o încredere deplină în El pentru a fi împăcat cu Dumnezeu.
În al doilea rând, omului i se cere să facă anumite acțiuni fizice care nu constituie întoarcere la Dumnezeu: a ridica mâna, a ieși în față, a repeta rugăciuni sau a face anumite gesturi fizice de confirmare a unei decizii. În esență, întoarcerea la Dumnezeu are de-a face cu o întoarcere spirituală la Dumnezeu. Noi trebuie să vedem dacă păcătoșii experimentează spiritual nașterea din nou, nu dacă iau decizii și atât.
În al treilea rând, omul care este mântuit trebuie să să ajungă la o stare de epuizare care să-l facă să depindă total de mila lui Dumnezeu. Acesta își dă seama că se găsește într-o asemenea stare încât singura lui scăpare este îndurarea lui Dumnezeu. Această stare de epuizare este elementară înainte ca omul să fie mântuit. Omul trebuie să se simtă împovărat și vinovat. CONTINUAREA AICI